Satul Zagarancea s-a format din fărâmițarea pe sate a întinsei obști teritoriale a unui neam vechi de nobili moldoveni Procelnicul.Pentru prima dată denumirea Zagarancea apare într-un act domnesc din 1642, fiind o moșie a două sate apropiate mai vechi, anume Lăslăoani și Negoiești. Acestea figurează într-un hrisov al lui Sf. Ștefan cel Mare, din 1490 octombrie 14, unde sunt menționate ”la gura Vladnicului” (râu ce sfârșește în Prut, la Zagarancea). Mai apoi, la vânzarea satului Ciutești, în 1642, apare, ca martor, și ”Dăgărancea de la Prut”, acesta fiind mai înainte stăpânul celor două sate, acum unite și care i-au purtat numele schimonosit în acte, ”Zăgărancea” [T. Țopa, I. Popa-Pădure, LRM, Chișinău, 2017, Vol. 15, p. 410-411].
Deși ipotetic, se pare că Lăslăoani și Negoiești sunt sate așezate de cei din țara lui Laslău și cei din țara lui Neagoe, acestea din urmă fiind două nume a cinci regi, și anume: Laslău al Ungariei (Vladislav cel Sfânt, 1077-1095), care a trecut peste Prut, de la Rodna spre Crimeea și înapoi, când a izgonit tătarii din Ardeal, și cu care au luptat și cei a căror urmași au întemeiat Țara Moldovei [Gr. Ureche, S. Dascălul, LȚM, Chișinău, 1990, p. 26-27]; Neagoe I Basarab, întemeietorul Țării Românești, 1311-1352; Laslău al Lituaniei și Poloniei (Vladislav II Iaghelo, 1377-1392); Laslău II al Ungariei (Vladislav II Iaghelon, 1490-1516), fratele lui Albert care a năvălit peste Moldova și pe care l-a bătut Ștefan cel Mare la Codrii Cosminului, când a luat mulțime de robi, că să sădească păduri și pentru alte lucrări [Gr. Ureche, LȚM, Chișinău, 1990, p. 51-53//I. Neculce, O Samă de Cuvinte, Chișinău, 1990, cap. VIII]; Sf. Neagoe II Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521). Din aceștia, de la toți ar fi putut rămâne la Prut lăslăoani și negoiești, adică, unguri sau leși (polonezi) și români. Deci originea fondatorilor „satelor lui Zagarancea” este un cap de temă sub cercetări.
În 1640, Vasile Lupu întărește mănăstirii Sf. Parascheva din Iași ”vadul cu pod plutitor de pe Prut, din dreptul satului Socani, în urma judecății cu Petrea, nepotul Zagarancei”.
După trecerea scaunului domnesc, de la Suceava la Iași, s-au construit peste Prut podurile de la Țuțora și de la Zagarancea, mai târziu, care an nu e precizat. Primul era pentru direcția Cetatea Albă și Tighina, iar al doilea, pentru drum prescurtat de la Iași spre cetățile Soroca și Rașcov. De atunci avea să vadă și să sufere țăranii din Zagarancea multe și de toate, din care, o parte ce arată viața țării și greul poporului, le descrie letopisețul, însemnând și de Zagarancea.
În 1659 era foame grea și mare neînțelegere pentru împărțirea tronurilor. Fiind sultanul în Bugeac, a făcut careva schimbări, numind pe Ștefăniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu, domnitor al Moldovei, iar pe Grigore I Ghica trecându-l în Țara Românească și pe Constantin Șerban l-a mazilit (destituit). Deci a încercat Constantin-vodă a relua domnia cu forța, ”că și țara venise la dânsul toată, și s-au tăbărât în munți… și au ieșit pre la Câmpul-Lungu a țării noastre și, trecându mai den sus de Suceavă, au lovit pre la Hotin și au trecut Nistru la căzaci pre la Movileu [M. Costin, LȚM, Chișinău, 1990, cap. XXII, zac. 2-4, p. 243-244]. ”Înțelegând Ștefăniță-vodă că trece Constantin-vodă Nistru la Soroca, au ieșit la Coieni cu oastea sa ș-au pus tabăra acolea, însă oastea era prea puțină, că țara într-aceia foamete era într-acela anu, cât mânca oamenii papură uscată în loc de pâine, măcinându-o uscată. Și de pe aceea foamete porecliia și pre Ștefăniță-vodă, de-i dzicea Papură-vodă… au sosit și Constantin-vodă cu tabăra la dânșii, carele, dacă au luat veste de-n limbi că este la Coieni Ștefăniță-vodă, au luat în gios, trecându oastea la Prut, la Zagarancea… într-acea noapte au mas la Prut de ceia parte. A doua dzi Constantin-vodă s-au apucat cu cazacii de trecătoare… dirept la Iași. Acelea înțelegând Ștefăniță-vodă, cu sfatul lui balgi-bașea, au luatu cu tot deadinsul pre Prut în gios… Dacă s-au tâmpinat Ștefăniță-vodă cu Șah-Bulat aga, el agasi de Bugeac… au purces dirept asupra lui Constantin-vodă la Iași… Pre un păr au stătut atuncea viața lui Constantin-vodă… și dentr-aceia dată, de sub cumpăna mare a vieții, n-au mai cercat zarve…” [Ibidem, cap. XXII, zac. 8-16, p. 244-245]. Iar Ștefăniță-Lupu, de care voiau ”boierii să nu iasă la domnie în viața lor… era copilaș mic încă prea atuncea” [Ibidem, cap. XXII, zac. 1, p. 243]
Descrierea lui Ion Neculce, a războiului ruso-turc din 1711 înseamnă în 8 rânduri de Zagarancea: ”Șeremet (general rus) den Soroca de la Nistru, nu să mai pogorâie în gios… că ave oaste puțină… Dumitrașco-vodă vădzându aceste lucruri că au rămas mai sângur… schimbat-au socoteala într-alt chipul. Să nu mai margă în gios la turci, temându-să să nu-l mazilească… Dacă au simțit Șeremet, tare s-au bucurat… au răpedzit înainte, dând știre lui Dumitrașco-vodă ca să trimiță să grijască poduri la Zagarance, să treacă” [I. Neculce, LȚM, Chișinău, 1990, cap. XIX, p. 380].”Chiematu-ș-au atunce Dumitrașco-vodă boierii săi, câți mai rămăsese lângă dânsul… și le-a spus precum au chiemat pre moscali (ruși), și au venit de trec Prutul la Zagarance. Atunce toți boierii, auzind, s-au bucurat…”, afară de Iordachi Ruset și Ion Neculce, care presimțeau biruința turcilor, precum a și fost [Ibidem, cap. XIX, p. 381]. Venind de la nunta leșească din Iaroslav, ”au purcesu împăratul (Petru I cel Mare) în gios, pre Nistru, până la Soroca. Ș-au agiuns temeiul oștii sale, pedestrimea, adusă tocma de la Riga degrabă, ostenită și flămândă. Și au trecut Nistru pre la Soroca și au lăsat acolo o samă ce era bolnavi și leșinați, iar cu ce era mai tare au venit dreptu preste câmpu la Prut, la Zagarance. Iară de acolo s-au pornit în gios pre Prutu, spre oastea lui Șeremet, și de acolo… dreptu în târgul Iașului…” [Ibidem, cap. XIX, p. 384]. După biruința turcilor, la Prut, la Stănilești, mai înseamnă letopisețul de podul de la Zagarancea: ”Atunce toți moldovenii au purcesu în răsipă, carii cum pute… (iar domnitorul) purcezându din Iași, au trecut Jijia pre la Popricani și s-au tâlnit la Prut, la Zagarance, de ceastă parte cu obuzul moschicescu. Domnit-au Dumitrașco-vodă țara numai 9 luni” [Ibidem, cap. XIX, p. 399], după care, a putut face bine pentru ea, în alt chip și din străinătate, precum arată viața lui. Iar în Moldova a urmat vreme grea și răzbunarea turcească.
Deși ipotetic, se pare că Lăslăoani și Negoiești sunt sate așezate de cei din țara lui Laslău și cei din țara lui Neagoe, acestea din urmă fiind două nume a cinci regi, și anume: Laslău al Ungariei (Vladislav cel Sfânt, 1077-1095), care a trecut peste Prut, de la Rodna spre Crimeea și înapoi, când a izgonit tătarii din Ardeal, și cu care au luptat și cei a căror urmași au întemeiat Țara Moldovei [Gr. Ureche, S. Dascălul, LȚM, Chișinău, 1990, p. 26-27]; Neagoe I Basarab, întemeietorul Țării Românești, 1311-1352; Laslău al Lituaniei și Poloniei (Vladislav II Iaghelo, 1377-1392); Laslău II al Ungariei (Vladislav II Iaghelon, 1490-1516), fratele lui Albert care a năvălit peste Moldova și pe care l-a bătut Ștefan cel Mare la Codrii Cosminului, când a luat mulțime de robi, că să sădească păduri și pentru alte lucrări [Gr. Ureche, LȚM, Chișinău, 1990, p. 51-53//I. Neculce, O Samă de Cuvinte, Chișinău, 1990, cap. VIII]; Sf. Neagoe II Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521). Din aceștia, de la toți ar fi putut rămâne la Prut lăslăoani și negoiești, adică, unguri sau leși (polonezi) și români. Deci originea fondatorilor „satelor lui Zagarancea” este un cap de temă sub cercetări.
În 1640, Vasile Lupu întărește mănăstirii Sf. Parascheva din Iași ”vadul cu pod plutitor de pe Prut, din dreptul satului Socani, în urma judecății cu Petrea, nepotul Zagarancei”.
După trecerea scaunului domnesc, de la Suceava la Iași, s-au construit peste Prut podurile de la Țuțora și de la Zagarancea, mai târziu, care an nu e precizat. Primul era pentru direcția Cetatea Albă și Tighina, iar al doilea, pentru drum prescurtat de la Iași spre cetățile Soroca și Rașcov. De atunci avea să vadă și să sufere țăranii din Zagarancea multe și de toate, din care, o parte ce arată viața țării și greul poporului, le descrie letopisețul, însemnând și de Zagarancea.
În 1659 era foame grea și mare neînțelegere pentru împărțirea tronurilor. Fiind sultanul în Bugeac, a făcut careva schimbări, numind pe Ștefăniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu, domnitor al Moldovei, iar pe Grigore I Ghica trecându-l în Țara Românească și pe Constantin Șerban l-a mazilit (destituit). Deci a încercat Constantin-vodă a relua domnia cu forța, ”că și țara venise la dânsul toată, și s-au tăbărât în munți… și au ieșit pre la Câmpul-Lungu a țării noastre și, trecându mai den sus de Suceavă, au lovit pre la Hotin și au trecut Nistru la căzaci pre la Movileu [M. Costin, LȚM, Chișinău, 1990, cap. XXII, zac. 2-4, p. 243-244]. ”Înțelegând Ștefăniță-vodă că trece Constantin-vodă Nistru la Soroca, au ieșit la Coieni cu oastea sa ș-au pus tabăra acolea, însă oastea era prea puțină, că țara într-aceia foamete era într-acela anu, cât mânca oamenii papură uscată în loc de pâine, măcinându-o uscată. Și de pe aceea foamete porecliia și pre Ștefăniță-vodă, de-i dzicea Papură-vodă… au sosit și Constantin-vodă cu tabăra la dânșii, carele, dacă au luat veste de-n limbi că este la Coieni Ștefăniță-vodă, au luat în gios, trecându oastea la Prut, la Zagarancea… într-acea noapte au mas la Prut de ceia parte. A doua dzi Constantin-vodă s-au apucat cu cazacii de trecătoare… dirept la Iași. Acelea înțelegând Ștefăniță-vodă, cu sfatul lui balgi-bașea, au luatu cu tot deadinsul pre Prut în gios… Dacă s-au tâmpinat Ștefăniță-vodă cu Șah-Bulat aga, el agasi de Bugeac… au purces dirept asupra lui Constantin-vodă la Iași… Pre un păr au stătut atuncea viața lui Constantin-vodă… și dentr-aceia dată, de sub cumpăna mare a vieții, n-au mai cercat zarve…” [Ibidem, cap. XXII, zac. 8-16, p. 244-245]. Iar Ștefăniță-Lupu, de care voiau ”boierii să nu iasă la domnie în viața lor… era copilaș mic încă prea atuncea” [Ibidem, cap. XXII, zac. 1, p. 243]
Descrierea lui Ion Neculce, a războiului ruso-turc din 1711 înseamnă în 8 rânduri de Zagarancea: ”Șeremet (general rus) den Soroca de la Nistru, nu să mai pogorâie în gios… că ave oaste puțină… Dumitrașco-vodă vădzându aceste lucruri că au rămas mai sângur… schimbat-au socoteala într-alt chipul. Să nu mai margă în gios la turci, temându-să să nu-l mazilească… Dacă au simțit Șeremet, tare s-au bucurat… au răpedzit înainte, dând știre lui Dumitrașco-vodă ca să trimiță să grijască poduri la Zagarance, să treacă” [I. Neculce, LȚM, Chișinău, 1990, cap. XIX, p. 380].”Chiematu-ș-au atunce Dumitrașco-vodă boierii săi, câți mai rămăsese lângă dânsul… și le-a spus precum au chiemat pre moscali (ruși), și au venit de trec Prutul la Zagarance. Atunce toți boierii, auzind, s-au bucurat…”, afară de Iordachi Ruset și Ion Neculce, care presimțeau biruința turcilor, precum a și fost [Ibidem, cap. XIX, p. 381]. Venind de la nunta leșească din Iaroslav, ”au purcesu împăratul (Petru I cel Mare) în gios, pre Nistru, până la Soroca. Ș-au agiuns temeiul oștii sale, pedestrimea, adusă tocma de la Riga degrabă, ostenită și flămândă. Și au trecut Nistru pre la Soroca și au lăsat acolo o samă ce era bolnavi și leșinați, iar cu ce era mai tare au venit dreptu preste câmpu la Prut, la Zagarance. Iară de acolo s-au pornit în gios pre Prutu, spre oastea lui Șeremet, și de acolo… dreptu în târgul Iașului…” [Ibidem, cap. XIX, p. 384]. După biruința turcilor, la Prut, la Stănilești, mai înseamnă letopisețul de podul de la Zagarancea: ”Atunce toți moldovenii au purcesu în răsipă, carii cum pute… (iar domnitorul) purcezându din Iași, au trecut Jijia pre la Popricani și s-au tâlnit la Prut, la Zagarance, de ceastă parte cu obuzul moschicescu. Domnit-au Dumitrașco-vodă țara numai 9 luni” [Ibidem, cap. XIX, p. 399], după care, a putut face bine pentru ea, în alt chip și din străinătate, precum arată viața lui. Iar în Moldova a urmat vreme grea și răzbunarea turcească.